Sunt pe cale de a deveni o mafioata. Si de a trai in ilegalitate pentru toata viata. Si de a nu mai calca in viata vietii mele intr-o banca. Pentru ca in caz contrar voi fi luata de guler si scoasa pe usa afara. Cu atentionarea ca, de voi mai indrazni sa ma intorc la ei, voi fi dezbracata la piele, unsa cu miere si tavalita prin fulgi de gasca, apoi plimbata prin targ, si data ca exemplu de NU ASA. Nu asa se comporta un cetateam civilizat al marii uniuni in care traim.

Cum de am ajuns asa de pomina? Pai nu e greu deloc. In tarisoara unde m-am nimerit sa traiesc acum, contul in banca nu e seamana deloc cu cel de acasa. Unde ai voie sa iei exact atatia banuti cati ai. Care va sa zica banca e mai generoasa aici, e mai atenta la nevoile clientului si te lasa sa cheltuiesti din banutii ei chiar atunci cand tu nu mai ai nici un sfant in cont.

Eu, ca orice om cu frica lui Dumnezeu, nici vorba sa-mi treaca prin cap ca asa treaba este posibila. Si neaducatoare de rele. Si am fost tot timpul atenta sa economisesc cate ceva pana la noul salariu, ca nu se stie ce se poate intampla. Pana cand, un prieten drag, sa zicem X, mi-a dezvaluit obiceiul asta nou al oamenilor de aici. De a se imprumuta cand e nevoie de la banca, ceea ce e atat de usor incat nici nu iti vine sa crezi ca te imprumuti. E asa de minunat ca tu chiar ai impresia ca sunt banii tai.

Dar vai, pacatoasa de mine...am ascultat ispita asta fara sa imi intreb constiinta. Daca e bine, daca nu...Fara sa fac cer sfatul astrilor si fara sa ascult visele premonitoare. Ca Victoria Lipan. Am facut pacatul sa nu-mi mai pese decati bani am in cont, si sa cheltui ceva mai mult decat aveam. Si numai bine a venit apoi si vacanta si dusa am fost in tinuturi de soare pline. Unde nu m-au ajuns degraba incantatiile bancherilor europeni.

Dar vai, cand a venit toamna si m-am intors bronzata ca o maslina si plina de viata, m-au ajuns si pacatele. Bancherii imi inchisesera contul, asa ca banutii mei lunari nu mai puteau fi virati nicaieri. Chiar asa, pe unde ratacesc acum banutii mei, singuri pe lume?

Si atunci, vazand eu asa grozavie, am intrebat in dreapta si in stanga, cum sa fac sa-mi resplatesc faptele necurate. Am aflat de la niste doamne de la o firma de recuperari, asa se numeste nu inventez eu, ca de fapt eu datoram acum cam de trei ori mai mult decat cheltuisem eu compulsiv. Si ca de ma opun sa platesc, voi fi trecuta pe o lista afisata in toata bancile, cum se afisau in Vestul Salbatic infractorii cu WANTED.
Si nimeni in veci, de la nici o banca, nu imi va mai face un cont.

Auzind asa grozavie, frumusetea mi-a palit brusc si m-am zbarcit la fata de suparare. Pentru ca aici daca nu ai cont nu prea existi, e ca si cum n-ai avea buletin si-ai dormi pe banci in parc. Nu poti fi platit prin virament, nu poti incasa cecuri, deci nema banuti. Mi-ar mai ramane posibilitatea, nelistata de doamna recuperatoare, dar foarte ecologica dealtfel, de a ma duce in munti, hranindu-ma cu iepuri si radacini. Si astfel mi-as spala si pacatul asta oribil ce se numeste lacomie.